duminică, 10 noiembrie 2013

Prima iubire

Nu îţi poţi uita prima iubire. Pur şi simplu nu ai puterea să uiţi. Orice ar fi. Indiferent dacă vă despărţiţi sau rămâneţi împreună. Indiferent cât a durat relaţia. Că au fost 5 luni , 10 luni , 10 ani. Atunci ai simţit că înveţi să iubeşti. Chiar dacă ai mai avut relaţii înainte , niciuna nu se compară cu prima ta iubire.. şi prima iubire nu se uită niciodată. Nu o să uiţi niciodată sentimentul care te cuprindea atunci când vedeai că el te aşteaptă în faţa blocului şi faţa i se lumina când te vedea. Nu ai cum să îi uiţi buzele , mâna care era mereu caldă , zâmbetul , braţele puternice sau ochii.. ochii ăia care te puteau privi non-stop. Care nu se închideau noaptea doar pentru a te privi pe tine cum dormi.. ochii ăia care au plâns cu tine , au râs şi care , atunci când nu era nevoie de cuvinte , atunci ochii vorbeau. Nu ai cum să îl uiţi pe el. Şi chiar dacă vă veţi despărţi , tu nu îl vei uita niciodată. Şi o să îl cauţi în fiecare băiat care va urma. Sau nu o să îl mai cauţi deloc. Şi poate că într-o zi de mai , vă veţi întâlni. Veţi avea lacrimi în ochi şi vă veţi întreba reciproc ce mai faceţi. Poate că băieţelul care îţi ţine mâna te întreabă cine e. Poate nu o să ştii ce să îi răspunzi. O cunoştinţă , un vechi prieten , un suflet pierdut.. Poate veţi ieşi la o cafea pentru a povesti , cine ştie. Poate va fi căsătorit şi fericit , dar undeva în sufletul lui , tu încă trăieşti. Poate şi tu vei fi căsătorită. Poate că va fi fericit că ai un băiat , pentru că aşa îşi dorea şi el. Şi tu o să îi pui numele lui , pentru că , vezi tu , încă îl iubeşti. Şi poate că şi el va fi tatăl unei fetiţe , pentru că tu vroiai fetiţă. Şi va avea numele tău.. Aşa că , aveţi grijă de cel căruia îi spuneţi marea iubire. Nu contează dacă doar ce v-aţi cunoscut.. dacă tu simţi că merită , atunci fă să merite. Poate că , într-adevăr , e sufletul vostru pereche , poate că nu va fi. Dar de uitat , nu o să-l uitaţi niciodată.--ZARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu