sâmbătă, 28 decembrie 2013

Superstitii si obiceiuri de anul nou!!

SUPERSTIŢII şi OBICEIURI de Anul Nou! Dacă vrei un 2014 perfect, află ce trebuie să faci şi ce să nu faci, în ultima zi din an şi în prima din cel nou!

Superstiţii de Anul Nou. Obiceiuri de Anul Nou. Nu mai e mult şi vine NOUL AN, iar în ultima zi din an, la fel ca şi în prima zi din cel nou, la noi în ţară şi nu numai, oamenii practică diferite obiceiuri despre care cred că le vor purta norocAflă din cele ce urmează ce trebuie să faci şi ce să nu faci, ca să treci cu “dreptul” în noul an.
 La noi, tradiţia spune că pentru a alunga spiritele rele şi a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie să aştepţi Revelionul în linişte, ci în zgomot şi voie bună, cu uşile larg deschise. Unii merg mai departe şi ţin în buzunar o căpăţână de usturoi, pentru ca spiritele rele să-i ocolească. De asemenea, şi clopoţeii sunaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.
 Se crede că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să te înnoieşti din toate punctele de vedere şi să primeşti cât mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.
 Se spune că pentru a avea parte de belşug, primul om care va trece pragul casei în noul an trebuie să fie de sex masculin.
 În noaptea de Anul Nou nimeni nu are voie să doarmă – cel care cedează ispitei lui Moş Ene va fi somnoros tot anul.
Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine.
 Se mai spune că în ultima zi din an şi în prima zi din cel nou, NU este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă (nici măcar gunoiul), pentru că, odată cu el, dăm afară şi norocul.
 Tradiţia spune că trebuie să porţi în buzunar câteva boabe de grâu, “să fii ferit de foamete în anul care vine” şi bani “pentru ca Anul Nou să nu te prindă sărac”. Tot legat de bani, dacă nu doriţi să fiţi datori tot anul ce vine, încercaţi să vă plătiţi datoriile până la miezul nopţii.
 În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, noaptea visându-l pe cel cu care se vor căsători.
 La miezul nopţii de Anul Nou trebuie să deschideţi uşa, pentru ca anul vechi să iasă, iar cel nou să intre.
Peştele este una din mâncărurile menite să îţi aducă prosperitatea şi să-ţi asigure o trecere lină şi uşoară în anul care vine.
 În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste.
 Cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag şi ghinionul.
 Despre copiii născuţi pe 1 ianuarie se spune că vor avea noroc toată viaţa.
 De asemenea, se mai spune că, pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii.
 Deşi puţini agreează ideea, se spune că aceia care lucrează în prima zi a anului au mai multe şanse de a avansa în carieră în perioada următoare. Însă, paradoxal, să demarezi un proiect de amploare în acea zi este curat ghinion.
 Pentru dragoste şi prosperitate, pentru sănătate şi veselie în anul ce vine este bine ca la miezul nopţii să dansaţi în aer liber, cel mai bine în jurul unui copac.
 Fetele care vor să se mărite în următoarele 12 luni ar fi bine ca prima persoană pe care o văd de la geamul dormitorului să fie un bărbat.
 Consumă un măr în ajunul Anului Nou şi vei avea parte de sănătate pe tot parcursul anului, ne învaţă tradiţia.
Şi strugurii au o semnificaţie aparte în seara de Revelion. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma.
 Pe de altă parte, carnea de pasăre nu este deloc considerată aducătoare de noroc. Precum păsările de curte care scormonesc pământul pentru a-l împrăştia, tot astfel se crede că se împrăştie prosperitatea şi binele din casă în care se serveşte carne de pasăre.
 Tot în noaptea de 31 spre 1, bătrânii spun că aprinderea unei lumânări sau a unei candele sub icoana până se luminează de ziuă are rostul de a-l îndupleca pe Dumnezeu pentru a-ţi da un an uşor şi luminos.
 NU UITA  să-ţi pui o dorinţă în noaptea dintre ani.
                     
                 Va pup si va doresc un an nou cat mai bun,
                                              Ale

joi, 26 decembrie 2013

20 de lucruri care trebuie facute cu iubitul sau sotul

Hey, m-am gandit sa fac o postare cu lucrurile care trebuie facute neaparat cu iubitul sau sotul. Momentele petrecute cu persoana iubita de langa tine trebuie sa fie clipe de neuitat. Eu o sa scriu doar 20 din miile de lucruri minunate care trebuie facute cu persoana iubita de langa tine. Acestea sunt:
1. Sa priviti stelele impreuna
2. Sa dormiti vara in aer liber
3. Sa va bateti cu faina
4. Sa fugiti pe ascuns
5. Sa traiti intr-o dubita
6. Sa mergeti la plaja in Dubai
7. Sa fumati dupa colt
8. Sa furati sapunul si hartia igienica de la baile publice sau hotele
9. Sa scrieti un roman despre dragostea voastra
10. Sa stati toata ziua in pijamale in pat si sa va uitati la tv mancand pizza cu inghetata
11. Sa regizati un film in care sa interpretati mai multe personaje in acelasi timp
12. Sa faceti dragoste pe plaja
13. Sa faceti un site in care sa dati sfaturi pentru indragostiti
14. Sa faceti propria afacere cu pui
15. Sa gatiti mancarea care ati mancato la prima intalnire
16. Sa faceti si un film despre cum vati cunoscut
17. Sa aveti cel putin un sarut in ploaie
18. Sa faceti amandoi o schimbare totala de look
19. Sa faceti un baiat si o fata care sa semene cu amandoi
20. Sa va iubiti la fel ca la inceput pana cand o sa muriti
                        

100 de lucruri pe care trebuie să le faci de-a lungul vieții .

Cu toţii ne dorim să ni se întâmple ceva memorabil zilnic. Lumea este imensă şi diversă în jurul nostru. Sunt atâtea în ea, încât ne este greu să facem alegeri. Unde să mergem, când în jur sunt atâtea tari interesante?! Ce să gătim la micul dejun când în magazine sunt atâtea ingrediente delicioase?! Care minut trebuie să îl alegem? Este imposibil să reuşim totul. Blogul nuaisacrezi.ro a intocmit o listă de lucruri care  sunt cele mai importante şi pe care trebuie să le reuşeşti să le faci în viaţa asta. Iată-o:
1. Să adormi sub stele
2. Să-ţi închizi telefonul mobil pentru o săptămână
3. Să înoţi cu delfinii
4. Să te scufunzi cu scafandrul
5. Să încerci tequila în Mexic
6. Să înveţi engleză
7. Să te caţeri în copaci
8. Să faci dragoste pe plajă
9. Să faci balonaşe de săpun
10. Să scrii povestea vieţii tale
11. Să redactezi o scrisoare şi să o trimiţi într-o sticlă în mare
12. Să plantezi un copac
13. Să vezi pinguinii
14. Să înveţi să dansezi salsa
15. Să începi propria afacere
16. Să te îndrăgosteşti până peste urechi
17. Să fii membru al unui juriu
18. Să dansezi toată noaptea
19. Să stai sub o cascadă
20. Să faci Halloween-ul în America
21. Să stai pe malul oceanului şi să asculţi zgomotul valurilor
22. Să înveţi să te dai cu patinele
23. Să participi la carnavalul de la Veneţia
24. Să-ţi scrii planul pe un an şi să-l urmezi
25. Să urmăreşti o eclipsă de lună
26. Să întâlneşti Anul Nou într-un loc exotic
27. Să sări cu paraşuta
28. Să te iubeşti
29. Să inviţi un necunoscut la întâlnire
30. Să faci dragoste în baia unui restaurant
31. Să-ţi cumperi haine foarte scumpe
32. Să înveţi să conduci o maşină
33. Să mergi în Paris
34. Să petreci o zi întreagă cu o carte
35. Să întâlneşti prietenii adevăraţi
36. Să vezi apusul la Bali
37. Să vezi cu ochii tăi cele 7 minuni ale lumii
38. Să sari în mare de pe o stâncă
39. Să învingi frică de nereuşită
40. Să te joci cu ursuleţii koala
41. Să te aventurezi într-o călătorie pe mare
42. Să faci farse prietenilor
43. Să te urci pe turnul Eiffel
44. Să faci o donaţie în anonimat
45. Să faci o surpriză neaşteptată persoanei iubite
46. Să fumezi narghilea
47. Să-ţi faci un site propriu sau blog
48. Să te distrezi în Ibiza
49. Să-ţi faci arborele genealogic
50. Să-ţi petreci un sfârşit de săptămână într-un centru spa
51. Să alergi la maraton
52. Să te dai cu placa de snowboard
53. Să meditezi timp de 3 ore
54. Să ţii în palme un fluture viu
55. Să mergi în şaua calului pe malul mării
56. Să faci cunoştinţă cu cineva pe stradă
57. Să-ţi dai micul dejun unui om al străzii
58. Să participi la un flashmob
59. Să înveţi să foloseşti bine calculatorul
60. Să mănânci cartofi făcuţi la rug
61. Să petreci o zi întreagă în pat cu persoana iubită
62. Să mergi într-un oraş necunoscut pe o zi întreagă şi să hoinăreşti în singurătate
63. Să filmezi propriul film
64. Să construieşti o casă
65. Să iei un autograf de la o vedetă
66. Să mergi la un meci pe un stadion gigantic
67. Să mergi la vânătoare
68. Să mergi cu bicicleta mai mult de 100 de km
69. Să faci ceva cu mâinile proprii şi să vinzi acel obiect
70. Să zbori cu balonul cu aer cald
71. Să te plimbi în spatele cămilei sau elefantului
72. Să mergi pe toate continentele
73. Să mergi la carnavalul din Brazilia
74. Să te urci pe panta unui munte înalt
75. Să îţi petreci o zi în pădure alimentându-te cu găseşti acolo
76. Să faci surfing
77. Să vezi opera din Viena
78. Să mergi în toate capitalele Europei
79. Să înveţi să faci fotografii frumoase
80. Să înveţi limba italiană
81. Să înveţi tango în Argentina
82. Să te scalzi cu tot cu haine
83. Să dormi noaptea gol
84. Să participi la o degustare într-un beci cu vinuri
85. Să îţi schimbi radical înfăţişarea
86. Să te urci pe un Vulcan
87. Să mergi la o plajă de nudişti
88. Să încerci o mâncare care îţi provoacă frică
89. Să nimereşti pe coperta unei reviste
90. Să câştigi la un concurs
91. Să te plimbi pe spatele unei broaşte ţestoase
92. Să alergi prin bălti pe timp de furtună
93. Să mergi cu un Cabriolet
94. Să faci cunoştinţă cu o vedetă de la Hollywood
95. Să te saturi de căpşuni
96. Să faci schimb de suveniruri cu conducătorul unui trib de aborigeni
97. Să-ţi faci un tatuaj
98. Să scrii o carte
99. Să scrii lista ta cu 100 de reuşite
100. Să mori

marți, 24 decembrie 2013

Ce stii tu ?

Ce stii tu ? Nu stii cate nopti am plans din cauza ta. Nu stii care e melodia mea preferata . Nu stii cand mananc nutella pana cand vomit . Nu stii cand imi vine sa ma omor din cauza ta . Nu stii cand sunt geloasa . Nu stii cand stau pe Facebook . Nu stii cand vorbesc pana la 2 noaptea cu prietena mea. Nu stii cand urlu . Nu stii cand imi fac temele . Nu stii ca atunci cand vorbesc despre tine imi sclipesc ochi . Nu stii cate vise frumoase am avut cu tine . Nu stii cat am plans cand am aflat ca esti cu cineva . Nu stii cat te iubesc . Nu stii cate scenarii mi-am facut in fata oglinzii. Nu stii cand ma machez. Nu stii cat te-am iubit . Nu stii decate ori vroiam sa te sarut . Nu stii decate ori am asteptat un raspuns de la tine . Si acum ce ? Esti cu alta . Si te saruti cu ea in fata mea . Si mai stii care e faza? Faza e ca ea era cea mai buna prietena a mea, sa am crezut ca e. Pentru ca am fost prea buna cu tine , acum sunt un rahat in fata ta . Si te-am iubit asa de mult .Mie scarba ca te-am iubit . Mie scarba ca te-am crezut cand imi spuneai ca numai pe mine ma iubesti. Mie scarba ca am pus botul la vrajeala ta
Va uram sarbatori fericite :>

duminică, 8 decembrie 2013

Tinuta cu care Selena Gomez si-a impresionat fanii. Cat de sexy s-a imbracat vedeta la un concert.

In timpul unui concert pe care l-a sustinut in Los Angeles cu ocazia sarbatorilor de iarna, Selena Gomez a avut parte de un incident neasteptat.
Din cauza unor probleme tehnice, artista a fost nevoita sa termine mai repede reprezentatia, lucru care a deranjat-o foarte tare. Enervata, Selena a coborat de pe scena foarte repede, nu inainte de a rosti cateva injurii in fata unui public format preponderent din tineri.

Imbracata intr-o tinuta foarte sexy, formata dintr-un costum de baie intreg, de culoare rosie peste care a purtat o pelerina din dantela neagra, cantareata a auzit strigandu-se din public ca sunetul este slab.

"Este bine daca mai cant doua melodii, iar apoi vedem ce problema e?", i-a intrebat Selena. Cu toate acestea, lucrurile nu s-au rezolvat, iar cantareata a fost nevoita sa-si incheie reprezentatia mai devreme. 
By Zara 

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Dragostea

E atat de greu sa iubesti? Eu cred ca da si nu. E usor sa iubesti daca si cealalta persoana simte acelai lucru pentru tine, dar e greu sa iubesti cand ai fluturi in stomac, pieptul iti bate cu putere, te gandesti numai la el si in zadar.. Iti vine sa urlii cand vezi ca sta cu alta fata si nu poti impiedica asta.. Dragelor si dragilor, eu stiu despre ce vorbesc deoarece eu m-am indragostit acum cateva saptamani de un baiat din clasa de la mine. Mereu cand ii aud numele zambesc ca o proasta. Dar ma intreb daca vom fi vreodata impreuna si zambetul imi dispare si ma intristez. E simplu sa iubesti, dar e greu sa iubesti persoana potrivita. Dar si mai greu e sa gasesti persoana potrivita. Eu imi respect bunicii deoarece se iubesc de o viata intreaga si inca mai au multa iubire de savarsit unul celuilalt. Aceasta a fost o mini-postare care mi-a trecut prin cap:*
                                  Va pup,   Zara :*

miercuri, 4 decembrie 2013

Superstitii de Craciun

Hey !! Se apropie Craciunul si m-am gandit sa va fac o postare:* Sper sa va placa:


Superstitii de Craciun

Craciunul este o perioada pe cat de speciala, pe atat de magica. Si cum poporul roman este un izvor nesecat de traditii, obiceiuri si superstitii, nu putea sa lipseasca nici sfarsitul de an, cu lucrurile pe care trebuie sa le faci pentru ca in Noul An sa ti se indeplineasca dorintele.
Multe dintre ele s-au transmis din mosi-stramosi, altele sunt importate, cert este ca, daca vrei sa ai noroc la anul, trebuie sa respecti cateva reguli. Unele se aplica la sat si sunt respectate de generatii intregi, altele pot fi numite superstitii "de oras".

Superstitiile Craciunului la sat


- In Ajunul Craciunului, gospodarii isi strang din sat tot ce au dat imprumut, ca sa-i gaseasca Sarbatorile cu toate in gospodarie.
- Femeile pun in apa in care se spala o nuca, pentru a fi sanatoase ca nuca, si un ban, ca sa fie bogate.

- Gospodarii pun mana pe toate uneltele din curte, ca sa le foloseasca sanatosi si cu spor in noul an.
- Tot de Craciun, se pune o potcoava in galeata cu apa si apoi apa este data la vite, ca sa fie tari ca fierul.

- Cat tin zilele de Craciun, furca de tors este ascunsa, fiindca se crede ca cel care o va vedea ar putea fi muscat de un sarpe lung si gros ca furca.
- In aceasta zi painea se asaza sub masa pentru noroc, iar sub fata de masa se pune pleava de grau, pentru belsug.

- Impotriva deochiului si farmecelor, in cele patru colturi ale mesei se pun usturoi si seminte de mac.
- Cosurile caselor se scutura, iar funinginea se pune la radacina vitei-de-vie si a pomilor, pentru rod bogat.

Superstitiile Craciunului oriunde

- Lumanarile aprinse in seara de Ajun nu trebuie stinse, acestea trebuie lasate sa arda pana la final, vei avea noroc toata luna ianuarie.

-Daca nu daruiesti nimic in Ajunul Craciunului te va parasi prosperitatea
- Cine se saruta sub vasc in noaptea de Ajun va avea noroc in dragoste, cine evita insa sarutul de sub vasc va avea ghinion

- In Ajunul Craciunului nu trebuie sa lasi pe nimeni sa-ti inchida usa deoarece s-ar putea sa aiba mana rea si-ti va alunga norocul din casa
- Copiii care se nasc in noaptea de Craciun sunt cei mai norocosi.

-Luminile de Craciun din brad nu se aprind inainte de aparitia primei stele.
-Trebuie sa maturi pragul in Ajunul Craciunului, ca sa ai noroc in anul urmator.

- Se spune in noaptea de Craciun ca animalele pot vorbi, dar vei avea ghinion toata viata daca asculti ceea ce spun.
- In noaptea de Ajun se pune ca cerurile se deschid, cine moare in aceasta noapte ajunge direct in Rai.

- La masa de Craciun trebuie sa participe un numar par de invitati, un numar impar aduce ghinion.
-Cat de multe bucatele de placinta strangi in seara de Ajun, atatea luni de noroc vei avea in anul care vine.

-Prima persoana care intra in casa in seara de Ajun trebuie sa fie un barbat, daca pragul e trecut de o femeie ghinionul se va abate asupra casei.
    Va pup:*
        Miruna <3

duminică, 1 decembrie 2013

1 decembrie 2013

La multi ani Romania . La multi ani tuturor romanilor , din tara sau de afara . Astazi pe data de 1 decembrie sa intemeiat in urma cu 95 de ani Unirea Mare . Tot ieri pe data de 30 noiembrie a fost ziua celor care poarta numele de Andrei , Andreeia , Andra ect . Sa îi spunem la multi ani si colegei noastre Deea , avand in vedere ca o cheama Andreea .
In bucuresti au fost mari parade . La mine in oraselu meu mic . A fost ceva mai mult oribil . Adica au cantat melodii care nici macar nu auzeam . Tigani si alti natii . Sau ingramadit pentru fasole si carnati :))) Acum sa recunosc ca si tineri Facebook , sau ingramadit pentru un vin fiert . Am ingetat de frig . Dragut nu ? Acum daca sunteti din Ramnicu Sarat si ati fost in parc stiti despre ce vorbesc . Era sa uit . La multi ani Pro tv , am vazut de mii de ori la Protv faza asta : 'La multi ani , Romania . La multi ani , Pro tv '
Deci La multi ani Romania
 By Zara

miercuri, 27 noiembrie 2013

Un mic sfat :*

Hey dragilor,
Vi se intampla uneori sa va certati cu cea mai buna prietena/prieten? Ei bine, mie da si nu e un sentiment foarte frumos... Eu m-am certat de multe ori cu Zara si nu prea mi-a parut bine... Singurul lucru inportant e sa va impacati deoarece daca nu ai un best friend e ca si cum nu ai trai... Adica nu ai cu cine sa vorbesti, cu cine sa iti descarci minte, nu ai cu cine povesti pana la 12 noapte tot ce s-a intamplat in ziua respectiva... Mie mi se pare ciudat sa zici ca esti prieten de nedespartit cu o persoana si dupa sa  o lasi balta pentru alta persoana... Daca sunteti intr-o astfel de situatie va sfatuisc sa incercati sa va impacati cu persoana respectiva si sa tineti legatura non-stop. Daca persoana aia nu vrea sa se impace cu tine si tu ai facut un mare efort sa iti ceri scuze si sa va impacati si ea/el nu vrea inseamna ca nu te merita sau e prea prost ca sa fie prietenul tau:D Asta e parerea mea... Acum fiecare are parerea lui... 
                                              Va pup :*
                                                        Miruna <3

marți, 26 noiembrie 2013

Statusuri

Hei , lume . Saptamana asta meteorologi au anuntat ca o sa fie frig , o sa ploua , si chear sa ninga , din cate am vazut la Tv am auzit ca o sa fie si cod galben , dar cu siguranta nu am venit aici sa postez despre vremea in tara noasta . Adica daca vine zapada zici ca vine cel mai bun jucator de fotbal , muzician , ect . Am vazut ca foarte multe fete/baieti care scriu pe Facebook sau pe Twitter : " ninge " ; "Ploua" si altele . Dar acum serios cat de proasta ma crezi? adica crezi ca eu nu vad ca ninge sau ploua ? Sunt orb ? Serios acum . Dar pot spune ca Facebook-ul pe vremea asta e prin .
Pe langa statusurile de ninge , ploua mai sunt si statusurile de genu : " eeeei nu te tot holba la mine !!!!!!! parca nui vazut o fata !!!!!!!!! Babyyyyyyyyyy " Sau " in styl gabanna  ca sunt dulke ca o bombuana:))) " serios ma ? Doamne fereste :O Dragi mei , nu scriete pe Facebook , Twitter , Yahooo , Ask.fm sau numai stiu ce asa ceva . Va rog . Daca stii ceva de genu asta ori esti prost ori analfabet.
Asta a fost o mini-postare care mia trecut prin gand .Avand in vedere ca am vazut la niste colege postari despre iarna sau ceva de genu . Pe sambata . Hai pa :)
By Zara

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Stirea Saptamanii :)

Săptămâna asta, primele pagini ale tabloidelor de peste Ocean au fost ocupate de o ştire BOMBĂ.
După aproape un an de burlăcie, Harry Styles şi-a îndreptat atenţia către Kendall Jenner, sora mai mică a lui Kim Kardashian.
12
Harry Styles şi Kendall Jenner  formează cel mai nou şi mai hot cuplu de la Hollywood.
Aceştia au fost surprinşi în timp ce se bucurau de o cină romantică într-un faimos restaurant din West Hollywood, California.
La finalul serii, cei doi au plecat împreună la bordul maşinii artistului .
2


În ianuarie 2013, Harry a format un cuplu cu faimoasa cântăreaţă de muzică pop-country Taylor Swift.
Fetelor stati linistite Harry inca nu a spus ca are o relatie cu  Kendall
Asta a fost stire saptamani , si saptamana viitoare o sa revin cu o noua stire by Zara :*

Copiii si minciuna

Copiii si minciuna
Cand l-ai prins prima data cu ocaua mica, te-a amuzat. Era haios si minciuna nici nu parea ceva grav. Cu anii insa s-a... perfectionat.
De ce minte, te intrebi. Depinde de varsta, de atmosfera din casa sau de la gradinita/scoala, de felul lui de a fi. Si, evident, de educatie. Ce-i de facut? Sa vedem impreuna.
2-5 ani
De ce minte
De multe ori nu deosebeste lumea lui de lumea reala. Acolo, la el, elefanti se pot parca in spatele blocului, printul cel bun circula cu skateboard-ul, iar el, copilul tau , ar putea zbura oricand, doar sa vrea.
Spre 5 ani, cand stie deja ce are voie sa faca si ce nu, isi ascunde curiozitatile in spatele "reinterpretarii" faptelor.
Ce sa faci tu
Nu trebuie sa il certi ca vede elefanti in spatele blocului, dar povesteste-i cate ceva despre obiceiurile elefantilor de la ei, din savana. Incearca sa aflii mai multe, pentru ca in spatele elefantului se ascunde, de cele mai multe ori, o intamplare reala, neplacuta, pe care incearca s-o faca mai suportabila.
Incearca sa fii calm si sa "reconstitui" faptele pas cu pas, dar nu ca la un interogatoriu, ci ca si cum ti-ar povesti cu foarte mult aplomb un film de aventuri.
6-8 ani
De ce mint
Si-a dorit atat de mult o tricicleta, este atat de trist ca nu a primit-o, incat le spune prietenilor din fata blocului ca o are, dar o tine acasa doar pentru a-i aduce imbunatatiri, pentru a o face cat mai "tare".
Este convins ca dragostea ta fata de el e conditionata de un comportament, al lui, exemplar. Ca nu-l vei iubi decat daca va fi cel mai istet, cel mai cuminte...Ce sa faci tu
Explica-i de ce nu-i poti cumpara tricicleta chiar acum, Dar daca i-ai promis ca i-o cumperi la o anumita data, nu amana. Pune-l sa faca o lista de astfel de dorinte si programeaza cat mai eficient indeplinirea lor. In functie de prioritatile lui si disponibilitatea ta financiara.
Fa-l sa-si dea seama ca il iubesti chiar daca ia 10  sau 3 la Mate. Chiar daca si-a spalat cana cu care a baut lapte sau si-a rupt pantalonii. Evita sa faci exces de recompense cand e bun si exces de pedeapsa cand greseste.
9-11 ani
Baietii min mai ales ca sa se dea mari, iar fetele ca sa iasa din incurcaturi!
De ce minte
Are si imaginatia partea ei, dar la varsta asta copiii incearca, de obicei, sa evite o pedeapsa aspra, "indulcind" adevarul.
Esti greu de multumit, dupa parerea lui, drept care incearca sa creasca, fie si arificial, in ochii tai. De aceea i se va parea normal sa-ti spuna ca a fost cel mai tare din clasa, cand el se descurca abia multumitor...
Ce sa faci tu
Pedepsele ar trebui sa fie direct proportionate cu gravitatea greselii. Astfel, cu cat il vei pedepsi mai aspru, cu atat va minti mai mult mai des pentru a evita "napasta".
Nu-i tot da exemple de fapte marete si oameni geniali cu care ai vrea sa semene. Nu-i spune  de trei ori pe zi ce note mari ai avut tu, ce cuminte erai, cum ai vrea sa-l vezi cel putin presedinte. Cu cat exemplele vor fi mai aproape de perfectiune, cu atat minciunile spre multumirea ta vor fi mai dese.
                   Miruna <3
                                   Va pup dulce :*

Filme

Hey , people, astazi vreau sa va prezint o noua rubrica care consta in filme . Cu siguranta stiti ca eu am postat sfaturi , moda  si alte . 
Am uitat vreu sa va pun o intrebare " Care sunt genurile preferate ?" Genurile mele preferate sunt cele de dragoste si horror .Dar mai imi plac si animatile . 
Hai sa incepem 
Filme horror
1.Carrie
2.The Conjuring (Trăind printre demoni)
3.Evil Dead ( Cartea morţilor ) 
4. The Purge.( Noaptea judecăţii )
5.Stoker (Legături suspecte)
Filme actiune 
1.The Mortal Instruments: City of Bones 
2.Red 2
3.The Wolverine
4.Man of Steel 
5.Zero Dark Thirty 
Filme romantice
1.Austenland 
2.The To Do List 
3.Amour 
4.Baikonur 
5.La vie d'Adèle 
Filme drama
1.Domnişoara Christina
2.The Counselor 
3.Prisoners
4.Runner Runner
5.Faust
Filme animatie
1.Free Birds
2.Cloudy with a Chance of Meatballs 2
3.Monsters University
4.The Croods 
5.Frankenweenie
Comedie 
1.Haute Cuisine 
2.We're the Millers
3.Dom Hemingway
4.About Time 
5.Blue Jasmine 
Sunt foarte putine genuri, dar sunt si cele mai vazute . Sper ca nu vam plictisit . O sa revin si cu cel mai noi seriale . 
  Zara 

joi, 21 noiembrie 2013

10 paşi simpli pentru o coafură elegantă

    Noi , fetele , suntem acele persoane care ne place mereu să ne dăruim o aură mai luminoasă chipului nostru , tocmai din această cauză, astăzi, m-am gândit să vă prezint un mic tutorial foto , care va exemplifica 10 paşi simpli pentru o coafură reuşită şi elegantă.
     Se poate realiza în doar câteva minute şi nu necesită un efort prea mare , sau diferite produse. Din punctul meu de vedere, este o coafură minunată şi potrivită , tocmai din această cauză am decis să o recomand. Să trecem la coafat şi să ne răsfăţăm cu puţină frumuseţe!♥
     Puteţi , de asemenea , să o asortaţi cu un machiaj de zi , simplu 
By Zara<3<3 XOXO

marți, 12 noiembrie 2013

Oameni...

Privesc în jur şi văd atât de mulţi oameni nemulţumiţi! Văd oameni care deşi au totul , le trebuie din ce în ce mai mult! Văd oameni care vor din ce în ce mai mult şi nu ştiu să se mai oprească! Au totul deşi ei îl consideră a fiind nimic.. Astăzi am observat că dacă ai o viaţă , ai tot ce ţi-ai putea dori. Poţi fii fericit prin simplu fapt că trăieşti! De ce niciodată nu gândim aşa? De ce mereu punem alte lucruri pe primul plan şi nu ne gândim că poate în această clipă un suflet ar face orice să mai trăiască! Să fie un om obişnuit , să râdă , să plângă , să se distreze! Te-ai gândit vreodată că poate un suflet ar fi cel mai fericit dacă ar avea ceea ce ai tu în acest moment? Şansa de a avea o viaţă , o personalitate.. De a avea vise! Vise gata să le îndeplinească , iar tu ce faci? Dai cu piciorul la tot deoarece nu te mulţumeşti cu "puţinul" pe care-l ai! Mereu vrei mai mult decât ţi se poate oferi , iar fiecare lucru minuscul ce te atinge ţi se pare o tragedie. Aşa e viaţa! E clădită din pietrele ce sunt aruncate în tine! M-am săturat să văd lumea fiind veşnic nemulţumită!
Uneori viaţa e grea , uneori ne loveşte unde ne doare mai tare.. Uneori suferinţa îşi face loc în inimile noastre ..suntem oameni! Dar avem o viaţă ... o viaţă de care ne putem bucura cât mai avem posibilitatea să o facem. Putem face un lucru incredibil! Putem zâmbi! Putem dansa în ploaia suferinţei , putem să înotăm în sentimente şi putem avea acest "mic" sentiment numit "Fericire" , bucurându-ne de lucrurile mici. Mi s-a acrit de toate poftele voastre! Vreţi cele mai sofisticate lucruri care până la urmă sunt un nimic.. De ce nu putem să ne bucurăm că avem o viaţă?! De ce?! Doar pentru că unii au mai multe decât noi? Ok! Şi?! Poate alţii abia au o coajă de pâine dar se bucură de ea , în timp ce pentru noi e un "NIMIC" ..Poate unele persoane , în acest moment au pierdut cea mai dragă fiinţă din viaţa lor , iar tu te plângi?! Poate că în acest moment este decisă soarta unei persoane , poate că este prinsă între viaţă şi moarte , deşi şi-ar dori să poată deschide ochii şi să fie totul aşa cum ar trebui să fie.. Să fie o persoană normală , să iubească , să preţuiască fiecare zi.. să se bucure de fiecare ploaie ce-i bate în geam.. Să aibă vise , gânduri sentimente..
DE CE NU NE PUTEM MULŢUMI CU CEEA CE AVEM? ---->Zara

luni, 11 noiembrie 2013

*Iubire nu e atunci când îţi dă un poke pe facebook şi îţi pune o inimioară pe timeline. Nu. Iubire e atunci când , deşi e supărat pe tine , tot el îţi cere iertare şi ia vina asupra lui , pentru că relaţia voastră e cea mai importantă. E iubire atunci când ,, se maimuţăreşte cu tine pe stradă doar ca să te facă să râzi. Şi ghici ce? Nu îi e ruşine. E iubire atunci când îl prinzi că se uită la tine şi nu întoarce privirea , ci vine la tine şi te sărută. E iubire atunci când te priveşte cu toată dragostea lui atunci când mănânci , scrii , râzi , cânţi.. atunci când plângi. Simţi şi ştii că e iubire pentru că nu îi e ruşine să-ţi spună; te iubesc ; de faţă cu prietenii lui , cu părinţii lui , cu părinţii tăi. Atunci e iubire. Când la un film de dragoste este o parte tristă şi el te strânge în braţe şi îţi spune te iubesc. E iubire , e dragoste sută la sută. Şi te iubeşte mai mult decât se iubeşte pe sine. Şi tu trebuie să îl iubeşti la rândul tău. Pentru că merită. Pentru că nu dă cu piciorul la nimic. Pentru că îşi face planuri de viitor cu tine. Pentru că te vrea lângă el toată viaţa. Pentru că voi doi sunteţi un întreg. *

Nu inseamna

"Prima iubire nu înseamnă primul sărut, prima relație sau prima întâlnire. Prima iubire este acea relație care te învață să iubești, să speri, să zâmbești doar pentru că știi că cineva, undeva, se gândește la tine și zâmbește la rândul lui. Prima iubire este acea relație care te învață că trebuie să mai renunți la orgoliu din când în când, că și greșelile mari se iartă atunci când iubești mult. Prima iubire este acea iubire căreia îi dai nenumărate șanse să renască și pentru care mereu vei avea un loc în inimă. Prima iubire este cea care influențează modul tău de a fi. Poți iubi pentru prima dată la 14 sau la 30 de ani. Indiferent de vârsta la care se întâmplă acest miracol, de durata relației sau de amintirile frumoase, prima iubire rămâne acolo și ocupă chiar și o viață un loc la tine în inimă."--> Zara<3


duminică, 10 noiembrie 2013

Prima iubire

Nu îţi poţi uita prima iubire. Pur şi simplu nu ai puterea să uiţi. Orice ar fi. Indiferent dacă vă despărţiţi sau rămâneţi împreună. Indiferent cât a durat relaţia. Că au fost 5 luni , 10 luni , 10 ani. Atunci ai simţit că înveţi să iubeşti. Chiar dacă ai mai avut relaţii înainte , niciuna nu se compară cu prima ta iubire.. şi prima iubire nu se uită niciodată. Nu o să uiţi niciodată sentimentul care te cuprindea atunci când vedeai că el te aşteaptă în faţa blocului şi faţa i se lumina când te vedea. Nu ai cum să îi uiţi buzele , mâna care era mereu caldă , zâmbetul , braţele puternice sau ochii.. ochii ăia care te puteau privi non-stop. Care nu se închideau noaptea doar pentru a te privi pe tine cum dormi.. ochii ăia care au plâns cu tine , au râs şi care , atunci când nu era nevoie de cuvinte , atunci ochii vorbeau. Nu ai cum să îl uiţi pe el. Şi chiar dacă vă veţi despărţi , tu nu îl vei uita niciodată. Şi o să îl cauţi în fiecare băiat care va urma. Sau nu o să îl mai cauţi deloc. Şi poate că într-o zi de mai , vă veţi întâlni. Veţi avea lacrimi în ochi şi vă veţi întreba reciproc ce mai faceţi. Poate că băieţelul care îţi ţine mâna te întreabă cine e. Poate nu o să ştii ce să îi răspunzi. O cunoştinţă , un vechi prieten , un suflet pierdut.. Poate veţi ieşi la o cafea pentru a povesti , cine ştie. Poate va fi căsătorit şi fericit , dar undeva în sufletul lui , tu încă trăieşti. Poate şi tu vei fi căsătorită. Poate că va fi fericit că ai un băiat , pentru că aşa îşi dorea şi el. Şi tu o să îi pui numele lui , pentru că , vezi tu , încă îl iubeşti. Şi poate că şi el va fi tatăl unei fetiţe , pentru că tu vroiai fetiţă. Şi va avea numele tău.. Aşa că , aveţi grijă de cel căruia îi spuneţi marea iubire. Nu contează dacă doar ce v-aţi cunoscut.. dacă tu simţi că merită , atunci fă să merite. Poate că , într-adevăr , e sufletul vostru pereche , poate că nu va fi. Dar de uitat , nu o să-l uitaţi niciodată.--ZARA

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Cat dureaza sa ne indragostim?

 Cat dureaza sa ne indragostim?

Ca sa aflii daca e indragostit de tine , trebuie sa fii cu ochii pe ceas. Te-am facut curioasa? Citeste si afla despre ce e vorba.

In zilele noastre, stiinta poate calcula orice cu exactitate. Inclusiv de cat timp are nevoie un barbat pentru a se indragosti de o femeie. E vorba de 8,2 secunde, dupa cum arata un studiu britanic. Prin urmare, daca el se opreste mai putin timp asupra fizionomiei tale, inseamna ca nu e asa interesat. Daca insa atinge sau depaseste bariera de 8 secunde, atunci e clar : e dragoste la prima vedere.
Ce poti face in cele opt secunde
Cand intalnesti un barbat, profita de cele 8 secunde magice in care se produce " indragostirea ". Pare putin, dar e destul pentru a-l cuceri, daca pui in aplicare cateva strategii garantate. 
Sustine-i privirea: urmareste-l cu atentie cand vorbeste, priveste-l cat mai des in ochi si plimba-ti privirea, discret, si asupra bratelor, pieptului.
Zambeste-i: barbatii prefera parteneri de dialog mai degraba veseli decat seriosi. In acest context, zambetul e o arma a seductiei.
Fii naturala: relaxeaza-te si nu incerca sa joci un rol. El trebuie sa te vada asa cum esti tu. Destinde-te, foloseste gesturile delicate si fii cat mai feminina...
Plimba-ti mana prin par: jucandu-te cu parul, ii transmiti mesajul ca esti interesata de el, ca esti constienta de calitatile tale fizice si-i atragi atentia asupra lor...
Dragostea chiar dureaza trei ani?
Unii psihologi sustin ca dragostea ar dura numai trei ani, pana se consuma chimia dintre parteneri. Teoria spune ca, dupa aceasta perioada, nu mai exista atractie sexuala, de aici si nenumaratele probleme de cuplu. Cum ramane insa cu cei care sunt impreuna de zeci de ani si spun ca se iubesc ca la-nceput? Se poate ca in cantarirea sentimentelor cercetatorii sa se insele, iar dragostea sa dureze chiar o viata ...
                                                    Miruna <3

Azi :*

Azi am fost cu prieteni pe afara , la o pizza un suc . Nu am putut face adevar si provocare 1 . Motivul nu a mers camera sau nu am avut CD . 
Dar am putut sa facem cateva poze , care au iesit destul de bine . Sincer asta a fost cea mai nebuna zii . Am jucat intre noi adevar si provocare :D 
Sper sa va placa pozele :D Dar astazi o sa vedeti si pe mine ( Zara ) si pe Deea . O sa pun o poza cu mine . Si dupa pozele de azi 
 Asta sunt eu <3 



















Deea si Miruna :o3


<3
                                                         Zara :*



marți, 5 noiembrie 2013

Ask.fm ?

Hey , azi o sa vorbim despre Ask.fm . Sau intreaba si raspunde
Ask a devenit foarte popular , anu asta , si eu am ask din vara . Foarte multe fete si baieti au mii de intrebari si de aprecieri sau Like-uri
Sincer eu am 100 de intrebari si 300 de "Like-uri "
Pe ask exista si nebuni sau prosti fara bun simt .
Si eu am primit provocari nebune de la colegi sau de la prieteni .Dar si intrebari care sau repetat mereu .
Am gasit pe o pagina de Facebook . Niste intrebari de tot rasu cam asa ------>
 :))) Sunt de ras . Nu ? :))))
Aici gasiti ask.fm Z&D&M :
Zara --> http://ask.fm/AlexandraAle258
Deea --)http://ask.fm/AndreeaMhrr
Miruna --> http://ask.fm/MirunaMihaela424


















Zara e cu ochii pe voi :))

luni, 4 noiembrie 2013

Adevar sau provocare

Pentru mai multa activitate .

Ne-am gandit sa facem un adevar si provocare 1 .In fiecare sambata sau duminica o sa va incaracam un filmulet de adevar si provocare o sa participle mai multi nu doar noi si asa o sa ne cunoastem mai mult .Sa ne lasati pe vlog sau pe Facebook --> https://www.facebook.com/pages/Blog-Bonnie-ZDM/417782598348614provocarii si noi o sa selectam cateva din ele .Multumim de sustinere :*♥♥



Z&D&M ♥

duminică, 3 noiembrie 2013

Calatori

Cred ca toata lumea cand merge in calatori are un lucru care trebuie sa il aibe . Nu? Perne , paturi , casti , tablete , carti , caiete ect . Pai eu am o perna . Perna o am din Tenerife . ( serios din Tenerife ) si mereu cand merg undeva trebuie sa o am . Cand am mers in tabara a fost impreuna cu mine . Pe langa perna mea Tenerife , trebuie sa am castile , daca nu am castile cu mine , sunt deja moarta :)))) , si tableta . 
Acum doua saptamani am fost intr-o exursie la Busteni . Si am avut perna . Pot sa zic ca a fost foarte amuzant . Tenerife ,  SAINT TROPEZ ele au fost cele mai discutate de noi :)))                         
Voi ce obiecte trebuie sa fie mereu cu tine intr-o calatorie   ?

( Perna )












(Tableta , si telefonu )

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Cea mai frumoasa zi:*

               Cea mai frumoasa zi :*
heyyyy!! Am avut dreptate cand v-am zis sa ganditi pozitiv... Eu asa am facut si lucrurile s-au rezolvat... Eu mi-am dat seama ca acel baiat inca ma mai placea deoarece cand ma duceam la ora de sport eram cu prietenul lui si am salutat un baiat si el m-a intrb : Pe cn ai salutat?... Iar eu nu i-am raspuns  si dupa imi zice el : Daca ii zic lui ... (unde am pus eu "..." colegul baiatului acela  a zis numele baiatului de care v-am povestit in postarea"Ganditi pozitiv") incepe sa planga... In sufletul meu m-am bucurat cand mi-a zis aceste cuvinte, dar eu i-am raspuns ca ma doare undeva de el... Apropo, am uitat sa va zic ca eu sunt in clasa cu baiatul pe care il place Zara si cand ma duceam la sport eram cu baiatul pe care il place Zara... Ieri a fost o zi specialaaaa... O sa va las aici o poza cu mine sa ma cunoasteti si dupa fizic, nu numai dupa vorbe... Cu alta ocazie o sa va las mai multe poze si cu Zara si Deea...
                                       Miruna <3